JUDECĂTORÍE, judecătorii, s.f. Instituţie judecătorească având competenţa de a soluţiona (în primă sau în ultimă instanţă) anumite pricini prevazute de lege; clădire unde se află sediul acestei instanţe. ♦ Autoritate judiciară. – Judecător + suf. -ie.

JUDECĂTORÍE s. (JUR.) (înv.) judecătoare, scaun, (Litigiu ajuns în faţa ~.)

judecătoríe s. f., art. judecătoría, g.-d. art. judecătoríei; pl. judecătoríi, art. judecătoríile

JUDECĂTORÍ//E ~i f. 1) Organ judiciar având competenţa de a soluţiona litigiile în primă instanţă (şi recursurile). 2) Local unde îşi are sediul acest organ judiciar. [G.-D. judecătoriei] /judecător + suf. ~ie