JURISPRUDÉNŢĂ, jurisprudenţe, s.f. 1. Totalitatea hotărârilor pronunţate de organele de jurisdicţie într-un anumit domeniu; spec. ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judecă în mod obişnuit un tribunal un litigiu. 2. Ştiinţa dreptului. – Din fr. jurisprudence, lat. jurisprudentia.

JURISPRUDÉNŢĂ s. v. drept.

jurisprudénţă s. f., g.-d. art. jurisprudénţei; pl. jurisprudénţe

JURISPRUDÉNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de principii juridice; ştiinţă a dreptului. 2) Ansamblu de decizii sau soluţii date de un organ de jurisdicţie în anumite probleme de drept. [G.-D. jurisprudenţei; Sil. -ris-pru-] /<lat. jurisprudentia, fr. jurisprudence

JURISPRUDÉNŢĂ s.f. 1. Soluţie dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către un organ de jurisdicţie prin interpretarea unei norme prevăzute de lege sau de alt act normativ ori prin determinarea normei juridice aplicabile cazului cu ajutorul principiilor legislaţiei. 2. Totalitatea hotărârilor pronunţate asupra unor anumitor cazuri de unul sau de mai multe organe de jurisdicţie. 3. (Liv.) Ştiinţe juridice; drept. [Cf. fr. jurisprudence, lat. iurisprudentia].