LĂSTÁR, lăstari, s.m. (Adesea fig.) Ramură tânără care se dezvoltă din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copăcei tineri, crescuţi după tăierea unei păduri (din cioturile rămase). [Pl. şi: (n.) lăstare] – Din bg. lastar.

LĂSTÁR s. (BOT.) mladă, mlădiţă, smicea, vlăstar, (înv. şi pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (~ de salcie.)

lăstár s. m., pl. lăstári

LĂSTÁR ~i m. 1) Ramură tânără care creşte din rădăcina sau din tulpina unei plante lemnoase; mladă; vlăstar. 2) la pl. Copăcei tineri, crescuţi pe locul unde a fost tăiată pădurea. /<bulg. lastar

lăstar viguros care suge doar hrana pomului fără să aducă roade