LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic şi pe un ton răstit, a-şi bate gura. – Lat. latrare.

LĂTRÁ vb. a hămăi, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Câinii ~.)

lătrá vb. (sil. -tra), ind. prez. 3 sg. şi pl. látră

A LĂTRÁ pers. 3 látră 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuţite, scurte şi sacadate, caracteristice speciei; a hămăi. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de ceartă); a hămăi. 2. tranz. (despre câini) A ataca (în mod violent), scoţând sunete caracteristice speciei; a hămăi. [Sil. lă-tra] /<lat. latrare