LAMÉLĂ, lamele, s.f. 1. Mică placă subţire de metal, de sticlă sau de lemn, cu diferite întrebuinţări tehnice. 2. Foiţă subţire în structura unor corpuri sau a unor organe. – Din fr. lamelle.

LAMELÁ, lamelez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra un material în lamele. – Din lamelă.

lamelá vb., ind. prez. 1 sg. lameléz, 3 sg. şi pl. lameleáză

lamélă s. f., g.-d. art. lamélei; pl. laméle

LAMÉL//Ă ~e f. 1) Placă mică şi subţire de sticlă, de metal sau de lemn, având diferite întrebuinţări tehnice; lamă mică. 2) Foiţă subţire care separă structuri ale ţesuturilor vegetale sau animale. /<fr. lamelle

A LAMEL//Á ~éz tranz. (un material) A prelucra în lamele. /Din lamelă

LAMELÁ vb. I. tr. (Constr., tehn.) A supune operaţiei de lamelare; a forma un material în lamele. [Cf. it. lamellare].

LAMÉLĂ s.f. 1. Plăcuţă subţire de sticlă, de metal sau de lemn; lamă mică. 2. (Biol.) Lamă subţire de ţesut osos. ♦ Expansiune celulară în formă de lamă. [< fr. lamelle, cf. lat. lamella].