LAMINÁ, laminez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra un material (în special un metal) prin deformare plastică, cu ajutorul laminorului. 2. A întinde, a paraleliza şi a omogeniza cu laminorul fibrele textile în procesul de filare în vederea toarcerii lor. 3. A reduce secţiunea de curgere a unui fluid. – Din fr. laminer.

LAMÍNĂ, lamine, s.f. 1. (Bot.) Limb (1). 2. Strat subţire care face parte din structura unei formaţiuni anatomice. 3. (Tehn.) Corp în formă de lamă sau de fir. – Din lat., engl. lamina.

LAMÍNĂ s. v. limb.

laminá vb., ind. prez. 1 sg. laminéz, 3 sg. şi pl. lamineáză

lamínă s. f., g.-d. art. lamínei; pl. lamíne

A LAMIN//Á ~éz tranz. 1) (metale, aliaje) A prelucra cu laminorul. 2) (fluide) A face să curgă printr-o secţiune special amenajată. 3) (fibre textile) A subţia şi a omogeniza cu laminorul. /<fr. laminer

LAMÍNĂ s.f. 1. (Bot.) Partea lăţită a unei frunze; limb. 2. Strat subţire care face parte din structura unei formaţii anatomice. [Cf. it., lat. lamina].

LAMINÁ vb. I. tr. 1. A prelucra (un metal, un material etc.) la laminor. 2. A subţia şi a omogeniza fibrele textile. 3. A îngusta un jet de fluid. [< fr. laminer].