LEGIÚNE, legiuni, s.f. 1. Mare unitate militară romană; p. gener. denumire dată unor formaţii militare sau paramilitare din diferite epoci. ♢ Legiune străină = (în Franţa şi în Spania) formaţie militară, compusă în cea mai mare parte din mercenari, cu garnizoana în colonii. 2. Fig. Mulţime; ceată, gloată. [Pr.: -gi-u-. – Var.: (înv.) legioánă s.f.] – Din fr. légion, lat. legio, -onis.

LEGIÚNE s. (IST., MIL.) (înv.) polc. (~ romană.)

legiúne s. f. (sil. -gi-u-), g.-d. art. legiúnii; pl. legiúni

LEGIÚN//E ~i f. (la vechii romani) Unitate militară de bază constând din aproximativ 4000-6000 de oameni. [Sil. -gi-u-] /<lat. legio, ~onis, ngr. legheón, fr. légion

LEGIÚNE s.f. 1. Unitate militară romană compusă din aproximativ 6000 de oameni (infanterişti şi cavalerişti). 2. Nume al unor formaţii militare neregulate din diferite epoci. ♢ Legiunea de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franţa, care se acordă pentru distincţii militare şi civile; legiunea străină = (în Franţa şi în Spania) corp de trupă format din mercenari, cu garnizoana în colonii şi care era destinat asigurării autorităţii statului şi administraţiei colonialiste. 3. (Fig.) Mulţime mare, organizată; ceată. [Var. leghion s.n., leghiune s.f. / cf. fr. légion, it. legione, lat. legio].