LÉNE s.f. Faptul de a se complăcea în inactivitate; înclinaţia celui căruia nu-i place, care nu doreşte, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lĕnĩ.

Lene ≠ râvnă, silinţă, sârguinţă, zel

LÉNE s. indolenţă, lenevie, puturoşenie, trândăveală, trândăvie, (rar) lenevire, puturoşie, trândăvit, (înv.) tandur. (E de-o ~ condamnabilă.)

léne s. f., g.-d. art. lénei

LÉNE f. Stare a celui care nu vrea, nu doreşte sau nu-i place să muncească; lenevie; trândăvie. [G.-D. lenei] /<sl. lĕni