LIHNÍ, lihnesc, vb. IV. Intranz. (Mai ales la part.) A avea o senzaţie de sfârşeală, de slăbiciune (mai ales din cauza foamei). ♢ Expr. (Refl.) A i se lihni cuiva = a-i veni cuiva rău (de foame, de oboseală etc.) [Var.: aligní vb. IV] – Et. nec.

LIHNÍ vb. a hămesi, a se sfârşi, (fig.) a leşina. (A ~ de foame.)

lihní vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. lihnéşte

A LIHN//Í ~ésc intranz. A fi cuprins de slăbiciune (din cauza foamei); a flămânzi peste măsură; a hămesi. /Orig. nec.