LOB¹, lobi, s.m. 1. Diviziune anatomică şi funcţională a unui organ intern, de obicei despărţită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescenţă a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcţie în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.

LOB², loburi, s.n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o mai poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.

lob (anat., arhit., geogr.) s. m., pl. lobi

lob (sport) s. n., pl. lóburi

LOB ~i m. 1) Porţiune anatomică şi funcţională a unui organ (creier, plămâni etc.) delimitată prin fisuri sau cute adânci. 2) Partea inferioară a urechii externe la om. 3) Fiecare dintre părţile proeminente şi rotunjite ale unei frunze, petale sau sepale, despărţite una de alta prin crestături adânci. /<fr. lobe

LOB s.m. 1. Parte rotunjită şi proeminentă a unui organ (creier, ficat etc.). ♦ Partea de jos a pavilionului urechii. ♦ Element de construcţie în forma unui arc de cerc. 2. Porţiune de albie, luncă sau terasă cuprinsă în bucla unui meandru. 3. (Bot.) Fiecare dintre părţile în care este secţionată o frunză, o petală sau o sepală. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. lobe, cf. gr. lobos].

LOB s.n. Lovitură la crichet şi tenis, executată orientând planul rachetei în sus spre a imprima mingii o traiectorie ascendentă, înaltă. [Pl. -buri. / < engl., fr. lob].