LÚNCĂ, lunci, s.f. 1. Şes de-a lungul unei ape curgătoare caracterizat prin soluri aluvionare şi prin vegetaţie specifică; regiune inundabilă a unei văi. 2. Pădure formată din sălcii, răchită, anini, plopi etc. pe malurile unei ape curgătoare; zăvoi. – Din sl. lonka.

LÚNCĂ s 1. (prin Bucov. şi Mold.) prelucă, (Maram., Transilv., Ban. şi nordul Mold.) rât. (~ unui râu.) 2. zăvoi. (~ de sălcii.)

lúncă s. f., g.-d. art. lúncii; pl. lunci

LÚN//CĂ ~ci f. 1) Porţiune inundabilă de teren, situată de-a lungul unei ape curgătoare şi caracterizată printr-o vegetaţie specifică. 2) Pădurice situată pe malul unei ape; zăvoi. /<sl. lonka