MAHMÚR, -Ă, mahmuri, -e, adj., s.n. 1. (Adesea substantivat) Care nu şi-a revenit complet din beţie sau din somn; care este cu capul încă tulbure; care se simte indispus după beţie sau după un somn neîmplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie bună, supărat, posomorât. 3. S.n. Dispoziţie (bună sau rea) a cuiva. ♢ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

MAHMÚR adj. indispus, (înv.) tiriachiu. (Om ~ după chef.)

MAHMÚR s. v. mahmureală.

mahmúr adj. m., pl. mahmúri; f. sg. mahmúră, pl. mahmúre

mahmúr s. n.

MAHMÚR ~ă (~i, ~e) 1) Care este buimac de beţie sau de somn; în stare de indispoziţie provocată de beţie sau de nesomn. 2) pop. Care se află într-o stare de indispoziţie sufletească; lipsit de buna dispoziţie; posomorât; supărat. /<turc. mahmur