MÂNÉR, mânere, s.n. Parte a unui obiect care permite apucarea (şi manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar.

MÂNÉR s. 1. v. toartă. 2. (pop.) mănuşă. (~ al unei unelte.) 3. v. coadă. 4. v. plăsea. 5. v. braţ.

MÂNÉR s. v. cocârlă.

mânér s. n., pl. mânére

MÂNÉR ~e n. Parte a unui obiect (uşă, vas, instrument, unealtă etc.) de care se apucă sau se ţine cu mâna. /mână + suf. ~ar