MENŢÍNE, menţin, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeaşi stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub acelaşi aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreţine o familie, o persoană etc. 3. (Franţuzism, rar) A afirma, a susţine ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ţine).

A se menţine ≠ a se transforma, a se modifica, a schimba, a se preface

MENŢÍNE vb. 1. v. păstra. 2. a păstra, (înv.) a păzi. (A ~ legăturile de prietenie cu cineva.) 3. v. dăinui. 4. a dăinui, a dura, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui se ~ până astăzi.) 5. v. întreţine.

menţíne vb. ţine

A SE MENŢÍNE mă menţín intranz. A rămâne în aceeaşi formă, stare sau situaţie; a rămâne neschimbat (în timp); a se conserva; a se păstra. /<fr. maintenir

A MENŢÍNE menţín tranz. 1) A face să se menţină; a păstra; a conserva. 2) fig. (persoane, familii) A asigura cu cele necesare traiului; a întreţine. /<fr. maintenir

MENŢÍNE vb. III. 1. tr. A păstra ceva neschimbat. ♦ A susţine. 2. refl. A rămâne în aceeaşi stare. ♦ A-şi păstra acelaşi loc, acelaşi post, aceeaşi poziţie. [P.i. menţin, conj. -nă. / cf. it. mantenere, fr. maintenir, după ţine].