MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotărî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. şi intranz. A exprima o dorinţă în favoarea cuiva; a ura². ♦ (În credinţe şi superstiţii) A predestina, a ursi. ♢ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rău). ♢ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rău) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstiţii) A aranja bobii, cărţile etc. într-un anumit fel şi a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vrăji. – Din sl. mĕniti.

MENÍ vb. v. consacra, dărui, dedica, des-tina, devota, hărăzi, invoca, închina, prevesti, prezice, profetiza, profeţi, proroci, vesti.

MENÍ vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. destina. 4. v. vrăji.

mení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. menésc, imperf. 3 sg. meneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. meneáscă

A MEN//Í ~ésc tranz. 1) (desfăşurarea unor evenimente) A stabili din timp; a hotărî dinainte; a destina. 2) (mai ales ceva rău) A dori să se întâmple (cuiva) în viitor. 3) (în superstiţii şi în creaţia folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind desfăşurarea lor; a predestina; a hărăzi; a sorti; a ursi; a soroci. /<sl. mĕniti