MICÚŢ, -Ă, micuţi, -e, adj., s.m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micşor. 2. S.n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă şi se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uţ.

MICÚŢ adj. 1. mititel, (pop.) micşor, micşorel, micutel, micuţel, (reg.) michiţ, mititioc. (Un obiect ~.) 2. scurticel, (pop.) micşor, (înv. şi reg.) scurtişor, (reg.) scurtuţ. (O haină cam ~.)

micúţ adj. m., pl. micúţi; f. sg. micúţă, pl. micúţe