MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinţilor); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinţi sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedesluşit; a îngăima. [Prez. ind. şi: molfăiesc] – Formaţie onomatopeică.

MOLFĂÍ vb. 1. v. plescăi. 2. a morfoli, a mozoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfăi, a moscoli. (~ prin gură mâncarea.) 3. v. bombăni.

molfăí vb., ind. prez. 1 sg. mólfăi, 3 sg. şi pl. mólfăie/molfăiéşte, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mólfăie/molfăiáscă

A MOLFĂÍ mólfăi 1. tranz. 1) A mesteca în gură cu salivă, fără a muşca cu dinţii; a mozoli; a morfoli. 2) (alimente) A mesteca cu greu în gură, numai cu gingiile şi cu limba din cauza lipsei dinţilor; a morfoli. 2. intranz. 1) A mânca, scoţând un zgomot (urât) în timpul mestecării alimentelor în gură; a clefăi. 2) fam. A vorbi neclar, pronunţând nedesluşit cuvintele; a morfoli. /Onomat.

!molfăí (a~) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie