MONÓM, monoame, s.n. 1. Expresie algebrică în care intervin numai semnele înmulţirii şi ale împărţirii. 2. Fig. Şir, succesiune neîntreruptă (unul după altul). – Din fr. monôme.

monóm s. n., pl. monoáme

MON//ÓM ~oáme n. Expresie algebrică compusă dintr-un singur termen. /<fr. monôme

MONÓM s.n. Expresie algebrică compusă dintr-un singur termen, în care nu figurează nici semnul plus, nici semnul minus. ♢ (Fam.) În monom = în rând, unul în urma celuilalt. [Pl. -oame, (s.m.) -omi. / < fr. monôme, cf. gr. monos – unic, nomos – diviziune].