MULŢÍME, mulţimi, s.f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de fiinţe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populaţiei; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăţi caracteristice lor şi numai lor. ♢ Mulţime vidă = mulţime care nu conţine nici un element. Mulţimi disjuncte = mulţimi care nu au nici un element comun. Mulţimi echivalente = mulţimi între care se poate stabili o corespondenţă biunivocă. – Mult + suf. -ime.

MULŢÍME s. 1. v. ceată. 2. duium, grămadă, potop, puhoi, puzderie, sumedenie, (înv. şi pop.) mare, poiede, (înv. şi reg.) întuneric, (reg.) posmol, tălabă, (Transilv. şi Mold.) silă, (înv.) mulţit, putere, (fig.) groază, grozăvenie, grozăvie, (reg. fig.) polog. (O ~ de duşmani.) 3. colectivitate, masă, (pop.) obşte, (peior.) gloată. (Din ~ s-a ridicat un glas.) 4. v. gloată. 5. v. gros. 6. număr. (Copleşit de ~ duşmanilor.) 7. grămadă, (fig.) armată. (O ~ de amatori s-a prezentat.) 8. v. puzderie. 9. grămadă, seamă. (Şi-a rezolvat o ~ de probleme.) 10. multitudine, pluralitate, (rar) pluritate. (~ problemelor abordate.) 11. grămadă, (fig.) car. (I-a adus o ~ de veşti.) 12. grămadă, şir, (fam.) cârd. (A trecut o ~ de ani de când nu ne-am văzut.) 13. (MAT.) domeniu.

mulţíme s. f., g.-d. art. mulţímii; pl. mulţími

MULŢÍM//E ~i f. 1) Număr sau cantitate mare de fiinţe sau de lucruri de acelaşi fel. 2) Grup numeros (de fiinţe) neorganizat; droaie; grămadă. [G.-D. mulţimii] /mult + suf. ~ime