NĂZĂRÍ, năzăresc, vb. IV. 1. Refl. . A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu. 2. Intranz. şi refl. . A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦ Tranz. (Pop.) A vedea (nedesluşit, de departe); a zări, a observa. [Prez. ind. şi: năzár] – Din sl. nazirati.

NĂZĂRÍ vb. 1. v. părea. 2. a-l apuca, a-i căşuna, a-i veni, (înv. şi reg.) a-i abate, (Transilv.) a-i tonca, (fig.) a-i trăsni. (Nu ştiu ce i s-a ~ aşa deodată.)

năzărí vb., ind. prez. 3 sg. năzáre/năzăréşte, imperf. 3 sg. năzăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. năzáră/ năzăreáscă

A SE NĂZĂRÍ pers. 3 se năzáre intranz. 1) (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năluci. 2) A-i veni un gând ciudat şi neaşteptat; a-i abate. [Şi se năzăreşte] /<sl. nazirati

A NĂZĂRÍ pers. 3 năzáre intranz. A apărea vag şi fugitiv (ca o nălucă); a se arăta vederii pentru un timp scurt; a năluci. [Şi năzăreşte] /<sl. nazirati