NAS, nasuri, s.n. 1. Parte proeminentă a feţei, situată între obraji, frunte şi gură, servind ca organ al respiraţiei şi al mirosului. ♢ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în faţă, sub ochii cuiva. (În legătură cu verbe ca „a vorbi“, „a cânta“ etc.) pe nas = cu timbru nazal. ♢ Expr. A avea nas sau a-şi ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-şi lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneţ, a se obrăznici. A (nu-) şi cunoaşte (sau vedea, şti) lungul nasului = a (nu-) şi da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-) şi da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze faţă de alţii; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-şi pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne ruşinat, umilit. (Fam.) Nu-ţi cade (sau pică) nasul dacă... = nu ţi se întâmplă nimic, nu-ţi pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ţine) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulţumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a ruşina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproşa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muştarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se ruşina, a se simţi vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce ruşinat. (Fam.) Să-ţi fie în nas! = să-ţi fie ruşine! (Fam.) A-şi băga (sau a-şi vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l priveşte). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înşela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minţi. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în faţă, bătându-şi joc de el. (Fam.) A-i ieşi (sau a-i da) pe nas = a o păţi, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) uşa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând uşa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-şi arăta sau a(-şi) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfăţişa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neaşteptate (şi fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) faţă în faţă (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simţ de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situaţii. ♦ (Rar) Faţă, obraz, cap. 2. Proeminenţă a unei piese, care serveşte la fixarea piesei într-o anumită poziţie sau la ghidarea, ridicarea sau distanţarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

NA޹ s.m. invar. Numele literei „n“ din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

NA޲, -Ă, naşi, -e, s.m. şi f. 1. Persoană care ţine în braţe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ♢ Expr. A fi naşul cuiva = a şti să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăţa pe cineva minte. A-şi găsi naşul = a da de o persoană care ştie să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. şi pop.) nănáş, -ă, (Înv. şi reg.) nânáş, -ă s.m. şi f.] – Nun + suf. -aş.

NAŞ s. 1. (reg.) moş, nan. (~ la botezul pruncului.) 2. v. nun.

NAS s. 1. (ANAT.) (înv. şi reg.) nară. 2. (TEHN.) pinten. (~ la o piesă.)

nas s. n., pl. násuri

naş (literă chirilică) s. m. invar.

naş (persoană) s. m., pl. naşi

NAŞ ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) (în ritualul creştin) Persoană care participă la oficierea botezului ţinând pruncul în braţe. ♢ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-şi găsi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoană care a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii. /nun + suf. ~aş

NAS ~uri n. 1) Organ al mirosului şi al respiraţiei situat deasupra gurii. ~ acvilin. ~ cârn. ♢ A vorbi pe ~ a vorbi fonfăit. Cu ~ul în jos a) cuprins de ruşine; b) mofluz. A lăsa (sau a pune) ~ul în jos (sau în pământ) a fi cuprins de un sentiment de vinovăţie. A (nu) avea ~ a (nu) îndrăzni. A strâmba din ~ a) a manifesta nemulţumire; b) a face mofturi. A-şi băga (sau a-şi vârî) ~ul în ceva (sau unde nu-i fierbe oala) a se ame-steca nepoftit în treburile altuia. A (nu)-şi cunoaşte (sau a (nu)-şi şti) lungul ~ului a) a (nu)-şi şti locul; b) a (nu) şti măsura. A da ~ în ~ cu cineva a se întâlni faţă în faţă (pe neaşteptate) cu cineva. A duce (sau a purta) pe cineva de ~ a) a amăgi pe cineva; b) a manipula după plac pe cineva. A-i ieşi cuiva (ceva) pe ~ a avea de suferit de pe urma unui folos anterior. A (nu) fi de ~ul cuiva a (nu) fi potrivit, pe măsura cuiva. A fi cu ~ul de ceară a fi foarte sensibil. ~ în ~ faţă în faţă. Sub ~ aproape de tot. De sub ~ din faţa ochilor. 2) Simţ al realităţii înconjurătoare. ♢ ~ subţire simţ ascuţit; spirit subtil. A avea ~ fin a fi perspicace; a avea fler. 3) Proeminenţă pe partea dinainte a unui mecanism sau a unei maşini. ~ul avionului. ~ul corabiei. /<lat. nasus