NEGÁŢIE, negaţii, s.f. 1. Faptul de a nega. ♦ Cuvânt, gest, fapt etc. care neagă, contrazice, contestă (ceva sau pe cineva). ♦ Functor logic pe baza căruia se contestă valoarea de adevăr susţinută într-o afirmaţie. ♦ Cuvânt cu ajutorul căruia se neagă ideea exprimată de o propoziţie sau de una dintre părţile ei. 2. (Fil.) Proces obiectiv de înlocuire a unor calităţi ale obiectelor prin altele, care asigură dezvoltării un sens ascendent; negare (2). – Din fr. négation, lat. negatio.

Negaţie ≠ afirmaţie

NEGÁŢIE s. v. contestare.

negáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. negáţia (sil. ţi-a), g.-d. art. negáţiei; pl. negáţii, art. negáţiile (sil. -ţi-i-)

NEGÁŢI//E ~i f. 1) v. A NEGA. 2) Cuvânt sau gest care neagă ceva. 3) Operaţie logică prin care se contestă valabilitatea legăturii dintre două sau mai multe noţiuni. /<fr. négation, lat. negatio, ~onis

NEGÁŢIE s.f. Negare. ♦ Categorie filozofică care reflectă acţiunea permanentă, complexă de schimbare a calităţii obiectelor şi proceselor în cadrul mişcării universale. ♦ Judecată, propoziţie care neagă ceva (declarând nevalabilă legătura dintre mai multe noţiuni). ♦ Semn grafic care arată o negaţie (în logică sau matematică). ♦ Cuvânt care dă un sens negativ unei propoziţii. [Gen. -iei, var. negaţiune s.f. / cf. lat. negatio, fr. negation].