NEMULŢUMÍ, nemulţumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulţumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. şi reg.) nemulţămí vb. IV] – Ne- + mulţumi.

A (se) nemulţumi ≠ a (se) mulţumi, a (se) satisface

NEMULŢUMÍ vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)

nemulţumí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. nemulţumésc, imperf. 3 sg. nemulţumeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. nemulţumeáscă

A NEMULŢUM//Í ~ésc tranz. (persoane) A face să-şi piardă buna dispoziţie (prin acţiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + mulţumi