NISÍP, nisipuri, s.n. l. Rocă sedimentară neconsolidată, provenită din sfărâmarea unor minerale, roci sau organisme şi care se prezintă sub forma unei acumulări de granule fine; p. ext. (mai ales la pl.) loc, teren, întindere alcătuită din asemenea rocă şi, de obicei, lipsită de vegetaţie. ♢ Expr. Ca (sau cât) nisipul (mării) = în număr foarte mare. A clădi (sau a funda) pe nisip = a întreprinde o acţiune sortită eşecului, pieirii. 2. Depunere patologică de granule fine de oxalaţi, uraţi, silicaţi etc., care se formează într-un rinichi, în vezica urinară sau în vezicula biliară. [Var.: (reg.) năsíp s.n.] – Din bg. nasip.

NISÍP s. (înv. şi reg.) arină, (reg.) homoc, prund, (Ban.) pesac, (Maram. şi Transilv.) pisoc, (înv.) posip. (Plajă cu ~ fin.)

nisíp s. n., pl. nisípuri

NISÍP ~uri n. 1) Rocă sedimentară silicioasă, provenită din sfărâmarea unor minerale, roci, resturi organice, care se prezintă sub formă de granule fine, având diferite întrebuinţări. ~ calcaros. ♢ A clădi ceva pe ~ a) a întreprinde acţiuni sortite eşecului; b) a face un lucru zadarnic. 2) mai ales la pl. Întindere de pământ acoperită cu asemenea granule fine. /<bulg. nasip

nisip, s.n. (reg)