NUMÍRE, numiri, s.f. Faptul de a numi sau de a fi numit; p.ext. nume (1). ♦ (Concr.) Act prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcţie. – V. numi.

NUMÍRE s. 1. v. nume. 2. v. calificare. 3. v. consti-tuire. 4. (înv.) provivasire. (~ cuiva într-o funcţie înaltă.) 5. v. angajare.

numíre s. f., g.-d. art. numírii; pl. numíri

NUMÍR//E ~i f. 1) v. A NUMI şi A SE NUMI. 2) Act oficial prin care unei persoane i se acordă dreptul să exercite o funcţie. /v. a (se) numi