OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-şi lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocărî pentru o obrăznicie. – Din obraznic.

OBRĂZNICÍ vb. (Mold.) a se lăinici, (fig.) a se întinde. (Te rog să nu te ~!)

obrăznicí vb. (sil. -brăz-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. obrăzniceáscă

A SE OBRĂZNIC//Í mă ~ésc intranz. A se abate de la normele de bună-cuviinţă; a deveni obraznic; a-şi lua nasul la purtare. [Sil. -bră-] /Din obraznic

A OBRĂZNIC//Í ~ésc tranz. pop. 1) A admonesta pentru purtare necuviincioasă. 2) A face să se obrăznicească. [Sil. -brăz-] /Din obraznic