OBSERVATÓR¹, observatoare, s.n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Clădire special amenajată pentru observaţii ştiinţifice asupra corpurilor cereşti, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituţia aflată în această clădire. 2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanţă în jur şi unde se pot adăposti oamenii şi instrumentele necesare observaţiei. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.

OBSERVATÓR², -OÁRE, observatori, -oare, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observaţie. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizaţii internaţionale care participă la lucrările unor conferinţe sau organisme internaţionale, fără drept de vot şi de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuţii. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenţia asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greşeli etc. săvârşite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.

OBSERVATÓR adj. ager, clarvăzător, iscoditor, pătrunzător, perspicace, scormonitor, scrutător, sfredelitor, străbătător, subtil, (livr.) penetrant, sagace, (fig.) ascuţit. (Un spirit ~.)

observatór (persoană) s. m., adj. m., pl. observatóri; f. sg. şi pl. observatoáre, g.-d. sg. art. observatoárei

observatór (astron.) s. n., pl. observatoáre

OBSERVAT//ÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană care este însărcinată să observe, să supravegheze ceva. /<lat. observa-tor, fr. observateure

OBSERVAT//ÓR¹ ~oáre n. 1) Instituţie ştiinţifică care efectuează observaţii astro-nomice, geofizice şi meteorologice şi analizează rezultatele lor. 2) Clădire amenajată cu in-stalaţii speciale pentru observaţii. 3) Loc special amenajat la înălţime, de unde se pot face observaţii la o anumită distanţă în jur. /<lat. observatorium, fr. observatoire

OBSERVATÓR, -OÁRE adj. 1. Care observă, scrutează. ♦ Perspicace, pătrunzător. 2. Prin care se atrage cuiva atenţia asupra unor abuzuri, greşeli etc. săvârşite. // s.m. şi f. Cel care are misiunea să observe ceva, să urmărească ceva. ♦ Persoană oficială desemnată de un stat sau de o organizaţie pentru a asista la lucrările unei conferinţe sau ale unor organisme internaţionale, fără drept de vot şi fără calitatea de a-şi asuma vreun angajament. ♦ Militar care execută o misiune de observare (2). [Cf. fr. observateur, lat. observator].

OBSERVATÓR s.n. 1. (Astr.) Local special amenajat pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituţia aflată în acest local. 2. (Mil.) Loc destinat instalării efectivului însărcinat cu observarea mişcărilor şi a poziţiei inamicului. [Pl. -oare. / cf. fr. observoire].