OCLUZIÚNE, ocluziuni, s.f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = boală care constă în oprirea sau întreruperea circulaţiei materiilor fecale într-un punct oarecare al intestinului; obstrucţie intestinală, încurcătură de maţe. 4. (Fon.) Mişcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) şi care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-. – Var.: oclúzie s.f.] – Din fr. occlusion.

OCLUZIÚNE s. (MED.) 1. v. obliteraţie. 2. ocluziune intestinală = ileus, (pop.) încurcătură de maţe.

ocluziúne s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. ocluziúnii; pl. ocluziúni

OCLÚZIUN//E ~i f. 1) Astupare tem-porară a unei conducte care opreşte trecerea fluidului prin aceasta. 2) lingv. Închiderea canalului fonator prin apropierea buzelor sau prin lipirea limbii de cerul gurii, întrerupând scurgerea curentului de aer. 3) med. Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin) datorită unui obstacol din interiorul organismului sau unei compresiuni din afară; obstrucţie. ~ intestinală. 4) Lacună sub formă de mici bule de gaze rămase în interiorul unui obiect de metal în procesul turnării. [G.-D ocluziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. occlusion

OCLUZIÚNE s.f. 1. (Rar) Închidere; faptul de a închide. ♦ (Med.) Astupare, închidere a unui orificiu sau a unui canal; obstrucţie (1). 2. Închidere a canalului vorbitor într-un anumit punct al lui în timpul pronunţării unei consoane. 3. Ocluziunea ciclonilor = trecere a ciclonului mobil în stadiul final de evoluţie. 4. Bulă de gaz rămasă într-o piesă de metal după turnare. [Pron. -zi-u-, var. ocluzie, oclusiune s.f. / cf. fr. occlusion < lat. occludere – a închide].