OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forţa armată un teritoriu, un oraş etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosinţă un imobil, un spaţiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafaţă, a se situa. ♦ A reţine, a rezerva. 3. A lua în primire, a deţine un post, o funcţie etc. ♦ Fig. A deţine un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupaţie sau profesiune; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de“) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenţie deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper.

OCUPÁ vb. 1. v. cuceri. 2. v. subjuga. 3. (pop.) a prinde. (Patul ~ o jumătate din cameră.) 4. v. de-ţine. 5. v. îndeletnici. 6. a se interesa, a se îngriji, a se preocupa, a vedea. (~-te tu de asta.) 7. v. căuta.

ocupá vb., ind. prez. 1 sg. ocúp, 3 sg. şi pl. ocúpă

A SE OCUPÁ mă ocúp intranz. 1) A-şi petrece timpul de muncă sau cel liber; a se îndeletnici. ~ cu albinăritul. 2) A avea grijă; a se îngriji. ~ de un bolnav. /<lat. occupare, fr. occuper

A OCUPÁ ocúp tranz. 1) A lua în stăpânire cu forţa armată; a cuceri. 2) A folosi tempo-rar. ~ un loc în vagon. 3) A cuprinde inclu-zându-se ca parte integrantă (a întregului). Viile ocupă cea mai mare parte din teri-toriul cultivat. 4) A deţine în mod legal (într-o ierarhie). ~ un post. 5) înv. A urmări în permanenţă şi complet; a obseda; a stăpâni; a preocupa. /<lat. occupare, fr. occuper

OCUPÁ vb. I. I. tr. 1. A lua în stăpânire, în posesiune; a pune mâna pe..., a pune stăpânire (pe o poziţie, pe o ţară etc.). 2. A avea un loc, a deţine un post (undeva). ♦ A locui (o casă). ♦ A stăpâni gândurile cuiva, a preocupa. II. refl. 1. A se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva, de ceva. [P.i. ocúp. / < fr. occuper, it., lat. occupare].