OPERATÍV, -Ă, operativi, -e, adj. 1. Care lucrează repede, expeditiv, activ; care are efect (rapid); eficace, eficient. 2. Privitor la acţiuni, de acţiune. – Din fr. opératif.

OPERATÍV adj., adv. 1. adj., adv. v. prompt. 2. adj. expeditiv, prompt. (O rezolvare ~.) 3. adj. v. eficace.

operatív adj. m., pl. operatívi; f. sg. operatívă, pl. operatíve

OPERATÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de operaţii; propriu operaţiilor. 2) (despre per-soane) Care acţionează repede şi cu uşurinţă; expeditiv. /<fr. opératif

OPERATÍV, -Ă adj. 1. Care acţionează repede; expeditiv, activ; eficace. 2. Referitor la diverse operaţii. [Cf. fr. opératif].