ÓPTIC, -Ă, optice, -ce s.f., adj. I. 1. S.f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studierea naturii luminii, a emisiei şi absorbţiei ei, cu fenomenele legate de propagarea şi de interacţiunea ei cu diverse substanţe etc. ♦ Parte a fizicii care se ocupă cu studiul radiaţiilor de aceeaşi natură cu lumina (radiaţii infraroşii, ultraviolete etc.). ♢ Optică electronică = domeniu al electronicii care studiază mişcarea electronilor în vid, într-un câmp electric sau magnetic. 2. Fig. Fel, mod de a vedea şi de a interpreta faptele şi fenomenele; concepţie, punct de vedere. II. Adj. 1. Care se bazează pe lumină, care ţine de fenomenele luminii sau de senzaţiile vizuale, privitor la astfel de fenomene şi de senzaţii; care aparţine obiectului de studiu al opticii (I 1). ♢ Centru optic = punct de pe axa unei lentile către care tind punctele principale şi cele nodale ale ei şi prin care raza de lumină trece fără să-şi schimbe direcţia. 2. Care ţine de vedere sau de organele de simţ ale acestuia. ♢ Nerv optic = nerv care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul nervos respectiv din creier. – Din fr. optique.

óptic adj. m., pl. óptici; f. sg. óptică, pl. óptice

ÓPTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de vedere; propriu vederii. ♢ Nerv ~ nerv care transmite percepţiile vizuale de la ochi la centrul corespunzător din creier. 2) Care ţine de optică; propriu opticii. Aparat ~. /<fr. optique, lat. opticus

ÓPTIC, -Ă adj. Referitor la vedere, de vedere; în legătură cu optica. ♦ Centru optic = punct pe axa unei lentile către care tind punctele ei principale şi nodale şi prin care poate trece o rază de lumină nedeviată. [< fr. optique, cf. lat. opticus].