ORI conj., adv. I. Conj. (Cu funcţie disjunctivă, adesea cu nuanţă copulativă) 1. Sau. ♦ (în propoziţii interogative) Te duci ori ba? 2. (După o regentă, uneori în corelaţie cu „fie că“, „sau“, introduce sau leagă două propoziţii subordonate opuse) Fie că va da zăpadă, ori că iarba va înverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propoziţie interogativă) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec.

ORI adv. v. oare, poate.

ORI conj. fie, sau, (înv. şi reg.) au, oare, (prin Transilv.) măcar, (înv.) săvai. (~ bărbaţi, ~ femei.)

ori (sau) conjcţ., (oare) adv.

óri loc. adv.

ORI conj. (exprimă un raport disjunctiv şi leagă propoziţii sau părţi de propoziţie coordonate) Sau; fie (că). Pleci ~ rămâi cu noi. ~ azi, ~ mâine. ~ da, ~ ba. /Orig. nec.