ORIENTÁRE, orientări, s.f. Acţiunea de a (se) orienta şi rezultatul ei; p. ext. direcţie, sens. ♦ Fig. Tendinţă, înclinare; convingere, concepţie. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.

ORIENTÁRE s. 1. v. îndrumare. 2. v. direcţie. 3. v. concepţie.

orientáre s. f. (sil. -ri-en-), g.-d. art. orientării; pl. orientări

ORIENT//ÁRE ~ări f. 1) v. A ORIENTA şi A SE ORIENTA. 2) Mod de aşezare în raport cu punctele cardinale. ♢ ~ politică (sau ideologică) stare de spirit bazată pe anumite concepţii politice (sau ideologice). [Sil. -ri-en-] /v. a (se) orienta

ORIENTÁRE s.f. Acţiunea de a (se) orienta; orientaţie; (p. ext.) direcţie, sens. ♦ (Mat.) Alegere a unei ordini din două ordini totale, opuse. ♢ Orientare profesională = alegerea carierei pentru un individ, efectuată cu ajutorul testelor. ♦ (Fig.) Tendinţă, înclinare; convingere, concepţie. [< orienta].