PĂŞÚNE, păşuni, s.f. 1. Loc acoperit cu vegetaţie ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetaţie ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. şi reg.) Păscut, păşunat. [Var.: (înv. şi pop.) păşúnă s.f.] – Lat. pastio, -onis.

PĂŞÚNE s. v. păscut, păşunare, păşunat.

PĂŞÚNE s. imaş, izlaz, (pop.) păscătoare, suhat, (înv. şi reg.) păştiune, silişte, (reg.) ierbărit, păscălău, păscăneţ, păscătorie, păscătură, păşunare, păşunat, păşunet, prelucă, suhăţie, (prin Ban. şi Transilv.) sit, (Munt. şi Olt.) tabun. (Vitele pasc pe ~.)

păşúne s. f., g.-d. art. păşúnii; pl. păşúni

PĂŞÚN//E ~i f. Teren necultivat acoperit cu vegetaţie ierboasă, unde pasc vitele; toloacă; imaş; izlaz; suhat. /<lat. pastio, ~onis