PĂDURÁR, pădurari, s.m. Persoană însărcinată cu paza unei păduri. – Pădure + suf. -ar.

PĂDURÁR s. (înv. şi reg.) gornic, (reg.) pădurareş, păduraş, (prin Mold. şi Bucov.) berejnic, (prin Ban.) codrean, (Ban., Transilv. şi Olt.) şumar. (E de profesie ~.)

pădurár s. m., pl. pădurári

PĂDURÁR ~i m. Lucrător care se ocupă cu îngrijirea unei păduri. /pădure + suf. ~ar