PĂLĂRÍE, pălării, s.f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ♢ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înţepătoare, a da cuiva o veste neaşteptată şi neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte seminţele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-şarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roşie cu pete albe (Amanita muscaria): pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roşii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.

PĂLĂRÍE s. v. abajur.

PĂLĂRÍE s. 1. (Transilv. şi Ban.) clop, (arg.) găină. (Şi-a pus ~ pe cap.) 2. (reg.) plească. (~ la o lampă cu petrol.) 3. (BOT.) căciulă. (~ la ciuperci.) 4. (BOT.) pălăria-cucului (Geranium phaeum) = (reg.) andrişea, pliscariţă, priboi, sovârf, de-dânsele; pălăria-şarpelui (Amanita muscaria) = muscariţă.

pălăríe s. f., art. pălăría, g.-d. art. pălăríei; pl. pălăríi, art. pălăríile

PĂLĂRÍ//E ~i f. 1) Acoperământ pentru cap, format dintr-o calotă cu boruri. ~ de paie. ♢ A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept în ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componentă a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperământ (aflat pe un suport). ~a ciupercii. ♢ ~a-şarpelui ciupercă foarte otrăvitoare, având partea superioară roşie cu pete albe; muscariţă. ~ de fier porţiune oxidată, aflată la suprafaţa unui zăcământ de metal. [G.-D. pălăriei] /Orig. nec.