PĂSTORÍ, păstoresc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre oameni) A duce (animale erbivore, turmele etc.) la păşune, a duce să pască; a păzi în timp ce paşte¹ (2), a păşuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit şi absol.) A conduce, a îndruma în spiritul dogmelor Bisericii. – Din păstor.

PĂSTORÍ vb. 1. v. ciobăni. 2. v. paşte. 3. (BIS.) (înv.) a popi, a popora, a preoţi. (~ peste credincioşi.)

păstorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. păstoreáscă

A PĂSTOR//Í ~ésc 1. tranz. 1) (vite) A supraveghea în timpul păscutului; a paşte; a păşuna. 2) fig. A îndruma în spiritul unor dogme (mai ales religioase). 2. intranz. 1) A exercita funcţia de păstor; a fi preot; a preoţi. 2) A se ocupa de creşterea vitelor; a fi păstor. /Din păstor