PAT¹, paturi, s.n. 1. Mobilă de lemn sau de metal, prevăzută de obicei cu somieră sau cu saltea; p. ext. mobila împreună cu lenjeria, cu aşternutul respectiv; aşternut, culcuş: crivat. ♢ Expr. A face patul = a) a pune aşternutul pe pat pentru dormit; b) a strânge aşternutul de pe pat. A strânge patul = a strânge, a aduna aşternutul în care s-a dormit. A cădea bolnav la pat = a se îmbolnăvi (grav). A fi pe patul de moarte (sau pe patul morţii) = a fi pe punctul de a muri, a fi în agonie, în comă. A muri în patul său = a muri în casa sa, a nu muri între străini. A boli în pat = a zăcea greu bolnav. A părăsi patul = a se face sănătos după o boală grea; a se restabili. 2. (Pop.) Targă, năsălie. 3. (Pop.) Răsadniţă. 4. Parte a unei instalaţii sau a unui sistem tehnic cu faţa superioară plană şi aproximativ orizontală, pe care se reazemă (şi alunecă) materiale sau anumite părţi ale instalaţiei sau ale sistemului tehnic. 5. Partea de lemn a puştii (sau a pistolului), pe care sunt fixate mecanismul şi ţeava şi care serveşte la imobilizarea armei în poziţia dorită în timpul tragerii. ♦ (Sport) Planşetă de pe care se execută trageri la tir. 6. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu faţa superioară aproximativ plană, pe care se reazemă de obicei alte materiale. ♢ Pat de cale ferată = strat de balast pe care se aşază traversele de cale ferată. ♦ Partea mai joasă a unui teren. a unei depresiuni. 7. Strat din ceva. 8. Albie, matcă. – Din ngr. pátos „drum bătut“.

PAT², paturi, s.n. (La jocul de şah) Situaţie în care un jucător, fără a fi în poziţie de şah, nu mai poate face nici o mişcare şi este obligat să înceteze jocul, partida declarându-se remiză. – Din fr. pat.

PĂŢ s. v. păţanie.

PAT s. 1. (înv. şi reg.) strat, (Mold.) crivat, (înv.) iatac. (S-a întins în ~.) 2. aşternut, culcuş, (înv. şi reg.) sălaş. (Se frământa în ~.) 3. v. strat. 4. (TEHN.) (reg.) reazem, strat, trup. (~ la războiul de ţesut.) 5. v. butuc. 6. (înv. şi reg.) strat, (reg.) condac, mai. (~ al puştii.)

PAT s. v. albie, curs, eşafodaj, grindei, matcă, năsălie, schelă, scândură, talpă, vad.

pat (mobilă, strat, răsadniţă, instalaţie, albie a unei ape) s. n., pl. páturi

pat (şah) s. n., pl. páturi

PAT¹ ~uri n. 1) Mobilă formată dintr-o suprafaţă orizontală fixată pe patru picioare, având, de obicei, două rezemătoare laterale, care serveşte omului pentru dormit sau pentru a sta culcat. ~ cu somieră. ~ cu saltea. ♢ ~ pliant pat uşor şi pliabil din pânză (de cort), montată pe un schelet metalic. Fotoliu ~ fotoliu care se poate întinde pentru a fi folosit ca pat. A sta la ~ a fi (grav) bolnav. A fi pe ~ul de moarte (sau morţii) v. MOARTE. ~ul lui Procust măsură în care cineva încearcă să potrivească ceva cu forţa. 2) Aşternut sau tot ce se aşterne pentru culcat; culcuş. ~ din paie. ~ moale. ♢ A face (sau a aşterne) ~ul a pregăti aşternutul pentru culcare. A strânge ~ul a aduna aşternutul. 3) rar Targă pe care sunt purtate sicriile; năsălie. 4) Strat de material pe care se aşază alte materiale. ~ de beton. ♢ ~ de cale ferată strat de balast pe care se aşază traversele unei căi ferate. 5) Element al unui dispozitiv, al unei maşini sau al unui sistem tehnic pe care se reazemă, alunecă sau se rostogolesc alte elemente ale acestora. ~ de strung. 6) Partea de lemn a armei pe care sunt fixate ţeava şi mecanismul; stratul puştii. /<ngr. pátos

PAT² n. (la jocul de şah) Situaţie când unul dintre jucători, având celelalte piese blocate, nu-şi poate deplasa regele fără a-l pune în poziţie de şah. /<fr. pat

-PAT Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „bolnav“. [< fr. -pathe, it. -pato].

pât, -ă, adj. (reg.) miop.

PAT s.n. Situaţie la jocul de şah, în care un jucător, nemaiputând să deplaseze regele fără a intra în şah, este obligat să înceteze jocul, partida declarându-se remiză. / < fr. pat, it. patta].