PERMANÉNŢĂ, permanenţe, s.f. 1. Stare, însuşire a unui lucru, a unei acţiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ♢ Loc. adv. În permanenţă = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat la anumite instituţii sau întreprinderi cu asigurarea funcţionării permanente a unor secţii (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

permanénţă s. f., g.-d. art. permanénţei; pl. permanénţe

PERMANÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter permanent; continuitate. ♢ În ~ fără întrerupere; continuu; neîncetat. 2) (la unele întreprinderi sau instituţii) Secţie care funcţionează permanent. /<fr. pemanence

PERMANÉNŢĂ s.f. Durată constantă, neîntreruptă a unui lucru; neîntrerupere; statornicie. ♦ În permanenţă = permanent, fără întrerupere. ♦ Birou, serviciu în unele întreprinderi care funcţionează fără întrerupere. [Cf. fr. permanence, it. permanenza].