PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. şi refl. A face să dureze sau a continua să dureze veşnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generaţie în generaţie, din veac în veac), a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.

PERPETUÁ vb. 1. v. dăinui. 2. v. menţine. 3. v. imor-taliza.

perpetuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. perpetuéz, 3 sg. şi pl. perpetueáză, 1 pl. perpetuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. şi pl. perpetuéze (sil. -tu-e-); ger. perpetuând (sil. -tu-ând)

A PERPETU//Á ~éz tranz. A face să se perpetueze. [Sil. -tu-a] /<fr. perpétuer, lat. perpetuare

A SE PERPETU//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (despre procese, acţiuni etc.) A fi perpetuu; a dura constant (mereu sau timp îndelungat); a se menţine veşnic. [Sil. -tu-a] /<fr. perpétuer, lat. perpetuare

PERPETUÁ vb. I. tr., refl. A face să dureze sau a dura veşnic sau multă vreme; a (se) transmite de la o generaţie la alta. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează, -uă. / < fr. perpétuer, it., lat. perpetuare].