PIŢIGĂIÁ, piţigăiez, vb. I. Tranz. A-şi subţia, a-şi ascuţi vocea. ♦ Refl. A vorbi cu glas subţire, ascuţit. [Pr.: -gă-ia. – Var.: piţigăí vb. IV] – Din piţigăiat (derivat regresiv).

PIŢIGĂIÁ vb. a ascuţi, a subţia, (reg.) a piţigărni. (Îşi ~ glasul.)

piţigăiá vb., ind. prez. 1 sg. piţigăiéz, 3 sg. şi pl. piţigăiáză, 1 pl. piţigăiém; conj. prez. 3 sg. şi pl. piţigăiéze; ger. piţigăínd

A PIŢIGĂ//IÁ ~iéz tranz. (vocea) A face să fie mai ascuţit; a subţia. /Din piţigăit

A SE PIŢIGĂ//IÁ mă ~iéz intranz. A vorbi cu glas subţire, ascuţit. /Din piţigăit