PIÁŢĂ, pieţe, s.f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comerţ cu mărfuri, mai ales cu produse agroalimentare. ♢ Trăsură (sau maşină) de piaţă = trăsură (sau maşină) care transportă, contra cost, persoane, bagaje etc. ♢ Expr. A face piaţa = a cumpăra alimentele necesare pentru hrana zilnică. (Fam.) A se certa ca la piaţă = a se certa violent şi folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins şi deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea amenajat cu spaţii verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) Sferă a circulaţiei mărfurilor; cererea şi oferta de mărfuri. – Din it. piazza.

PIÁŢĂ s. târg, (la orientali) bazar, (înv.) târgovişte. (Îşi vinde produsele la ~.)

piáţă s. f. (sil. pia-), g.-d. art. piéţei; pl. piéţe

PIÁŢ//Ă piéţe f. 1) Spaţiu liber (cu monumente sau/şi plantaţii decorative) în interiorul unei localităţi (mai ales urbane). Piaţa Marii Adunări Naţionale. 2) Loc special amenajat, de obicei într-o localitate de tip orăşenesc, unde se vând şi se cumpără diferite produse agricole şi industriale; târg. ♢ A face ~a a cumpăra produse alimentare (în special de la piaţă). 3) ec. Sferă de circulaţie a mărfurilor. ♢ ~ internă totalitate a relaţiilor de schimb de mărfuri din interiorul unei ţări. ~ mondială totalitate a relaţiilor privind schimbul de mărfuri între ţările lumii. [G.-D. pieţei; Sil. pia-] /<it. piazza

PIÁŢĂ s.f. I. 1. Loc, spaţiu întins, descoperit, unde se întâlnesc şi se întretaie mai multe străzi într-un oraş. 2. Loc unde se vând şi se cumpără mărfuri cu amănuntul (mai ales alimente); târg. II. Categorie economică a producţiei de mărfuri în care îşi găseşte expresie totalitatea actelor de vânzare-cumpărare privită în unitate organică cu relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu spaţiul în care se desfăşoară. [Pron. pia-ţă, pl. pieţe. / < it. piazza].

piata paralela este piata neagra