PIÁZĂ, pieze, s.f. 1. (În superstiţii; de obicei determinat prin „rea“ sau „bună“) Semn prevestitor; întâmplare, eveniment, fiinţă etc. care se crede că aduce cuiva nenorocire, nenoroc sau noroc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziţie, chef; toane. 2. (Înv. şi reg.) Pantă, povârniş. ♢ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziş. [Var.: (înv. şi reg.) piez s.m.] – Et. nec.

PIÁZĂ s. v. clină, coastă, coborâş, costişă, muchie, pantă, povârniş, pripor, repeziş, scoborâş, versant.

PIÁZĂ s. 1. prevestire, semn, (livr.) augur. (~ bună sau rea.) 2. piază rea v. cobe.

piáză s. f. (sil. pia-), pl. piéze (şi piez(i) s. m. în loc. adv. în ~)

PIÁZĂ piéze f. (în superstiţii, de obicei folosit cu determinativele rea sau bună) 1) Semn care prevesteşte ceva. 2) Lucru sau fiinţă despre care se crede că aduce nenorocire sau noroc. /Orig. nec.