PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. şi tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua uşor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. şi reg.; de obicei cu determinările „de somn“, „din picioare“) A moţăi, a picoti. – Din picur.

PICURÁ vb. v. aţipi, ciupi, dormita, moţăi, picoti, piroti, pişca.

PICURÁ vb. 1. a pica, (înv. şi pop.) a roura. (Ploaia ~; streaşina ~.) 2. a ţârcâi, a ţârâi. (Chiuveta ~.) 3. v. curge.

picurá vb., ind. prez. 1 sg. pícur, 3 sg. şi pl. pícură

A PICURÁ pícur 1. intranz. 1) (despre lichide) A curge în picături; a pica. 2) A ploua uşor, cu stropi rari. 3) reg. A aţipi şi a se trezi repetat, la intervale scurte, şezând sau stând în picioare; a moţăi; a dormita; a somnola; a piroti; a picoti. 2. tranz. 1) (lichide) A face să curgă în picături; a pica. 2) (medicamente lichide) A introduce picătură cu picătură; a administra printr-o instilaţie; a pica; a instila. /Din picur