PIUÍ, pers. 3 píuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii păsărilor) A scoate piuituri; a piscui. ♦ (Mai ales despre un corp care străbate aerul cu viteză) A şuiera, a ţiui. [Pr.: pi-u-] – Din piu.

PIUÍ vb. 1. (reg.) a pieuna, a pioci, a piscui. (Puii de găină ~.) 2. v. ţiui.

piuí vb. (sil. pi-u-), ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. píuie, imperf. 3 sg. piuiá

A PIUÍ pers. 3 píuie intranz. 1) (mai ales despre puii de pasăre) A emite sunete caracteristice, subţiri şi prelungi; a piscui. 2) (despre obiecte în zbor) A produce un sunet prelung şi ascuţit (străbătând aerul cu mare viteză); a şuiera. Gloanţele piuie. [Sil. pi-u-] /Din piu