PLÂNGĂRÉŢ, -EÁŢĂ, plângăreţi, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge uşor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparţine unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns². – Plânge + suf. -ăreţ.

Plângăreţ ≠ râzitor

PLÂNGĂRÉŢ adj. 1. v. plângăcios. 2. miorlăit, miorlăitor, smiorcăit. (Femeie în toată legea şi e atât de ~eaţă.) 3. v. tânguitor.

plângăréţ adj. m., pl. plângăréţi; f. sg. plângăreáţă, pl. plângăréţe

PLÂNGĂR//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) 1) Care plânge uşor; gata oricând să plângă. 2) Care se plânge întruna; plângător. 3) (despre sunete, glasuri, tonuri, melodii) Care este plin de durere, de jale; plângător; jalnic; tânguitor. /a (se) plânge + suf. ~ăreţ