PLÁNTĂ¹, plante, s.f. Nume generic dat organismelor vegetale, cu o organizare mai simplă decât a animalelor şi care îşi extrag hrana prin rădăcini, caracterizându-se prin prezenţa clorofilei, prin faptul că membrana celulei este formală din celuloză şi, în cazul speciilor superioare, prin alcătuirea corpului din rădăcină, tulpină şi frunze; p. restr. vegetală, mai ales erbacee, cultivată de om sau care creşte în mod natural şi este utilă omului. – Din lat. planta, fr. plante.

PLÁNTĂ², plante, s.f. Faţă inferioară a piciorului, uşor boltită, care ia contact cu solul; talpa piciorului. – Din lat. planta, fr. plante.

PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pământ puieţi, răsaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieţi, răsaduri etc.; a sădi. 2. A fixa în pământ un stâlp, un par etc. ♢ Expr. (Refl.) A se planta în faţa cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în faţă cuiva. 3. A îngropa mine pe o porţiune de teren; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.

PLÁNTĂ s. v. talpă.

PLÁNTĂ s. vegetală, (înv.) sad. (Animale şi ~e.)

PLANTÁ vb. a pune, a răsădi, a sădi, a transplanta, (rar) a semăna, (pop.) a presădi, (prin Munt.) a prosădi, (Transilv.) a răstăvi, (înv.) a împlânta, a plăntălui, a străplanta. (A ~ doi puieţi.)

plantá vb., ind. prez. 1 sg. plantéz, 3 sg. şi pl. planteáză

plántă (bot., anat. ) s. f., g.-d. art. plántei; pl. plánte

A PLANT//Á ~éz tranz. 1) (butaşi, puieţi, răsad etc.) A pune în pământ ca să crească; a sădi. 2) (stâlpi, pari etc.) A înfige în pământ fixând. 3) mil. (mine) A pune pe o anumită suprafaţă (pentru a arunca în aer). /<fr. planter, lat. plantare

PLÁNT//Ă¹ ~e f. Organism vegetal având corpul format, de obicei, din rădăcină, tulpină şi frunze. ~e legumicole. ~e medicinale. ♢ ~e anuale plante cu ciclu de dezvoltare de un an. ~e bienale plante cu ciclu de dezvoltare de doi ani. ~e perene plante cu ciclu de dezvoltare de mai mulţi ani. [G.-D. plantei] /<lat. planta, fr. plante

PLÁNT//Ă² ~e f. anat. (la om şi la unele animale) Partea inferioară, uşor arcuită, a labei piciorului, care vine în atingere cu pământul şi susţine greutatea corpului în timpul mersului; talpă. [G.-D. plantei] /<lat. planta, fr. plante

Plantă din familia leguminoaselor (Cicer arietinum), ale cărei boabe mari, comestibile, constituie un aliment de bază în ţările orientale, fiind utilizate întregi, zdrobite sau măcinate, la fel ca fasolea uscată la noi; tradiţional din năut se prepară felafel (bulete din pastă picantă de năut) şi hummus (condiment foarte picant); la noi este mai cunoscut ca surogat de cafea.

Plantă erbacee, comună în sudul Europei si în Orient (Glycyrhiza glabra), ale cărei rădăcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor si a băuturilor. Se comercializează sub formă de batoane, bucă i sau pudră, iar din sirop de lemn-dulce se fabrică dulciuri (spirale, bomboane) asemănătoare cu o gumă de mestecat neagră si amăruie. Din germ. SĂïï

Plantă erbacee cu frunze mari si flori decorative de culoare albastră sau albă (Borago officinalis), ale cărei frunze cu gust de castravete se consumă crude în salate, iar florile (trecute prin albus si zahăr pudră) sunt folosite ca element de decor pentru salate de fructe si înghe ate. Sin. alior, boran ă.

Plantă erbacee cu frunze mari si flori decorative de culoare albastră sau albă (Borago officinalis), ale cărei frunze cu gust de castravete se consumă crude în salate, iar florile (trecute prin albus si zahăr pudră) sunt folosite ca element de decor pentru salate de fructe si înghe ate. Sin. alior, boran ă.

planta

plântă, plânte, s.f. (înv.) talpa piciorului; plantă.

PLANTÁ vb. I. tr. 1. A sădi (pomi, plante). 2. A înfige în pământ (un stâlp, un par etc.). 3. A instala mine pe un teren. [Cf. fr. planter, lat. plantare].

PLÁNTĂ s.f. Nume generic dat vegetalelor (ierburi, copaci, arbuşti etc.). ♦ Iarbă, plantă erbacee. 2. (Anat.) Faţa interioară a piciorului, talpa, laba, care ia contact cu pământul. [< lat. planta, cf. fr. plante].