PLÉCTRU, plectre, s.n. Placă mică de metal, de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ciupesc coardele unor instrumente muzicale. – Din fr. plectre, lat. plectrum.

PLÉCTRU s. (MUZ.) pană. (~ folosit la chitară.)

pléctru s. n., art. pléctrul; pl. pléctre

PLÉCTR//U ~e f. Placă mică (de metal, de os etc.) cu care se pun în vibraţie coardele unor instrumente muzicale (chitară, balalaică etc.). /<fr. pléctre, lat. plectrum

PLÉCTRU s.n. Mică placă de metal, de lemn etc. ascuţită la un capăt, cu care se ciupesc coardele la unele instrumente; pană. [< fr. plectre, cf. lat. plectrum, gr. plektron].