POCĂÍ, pocăiesc, vb. IV. Refl. 1. (În concepţiile religioase) A-şi mărturisi păcatele săvârşite, a se căi şi a căuta să obţină iertare prin post şi rugăciuni. ♦ A manifesta părere de rău, a avea remuşcări, a se căi pentru o faptă, o greşeală etc. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-şi mărturisească păcatele sau greşelile şi să se căiască de ele. 2. A deveni adept al anumitor secte religioase creştine. – Din sl. pokajati sen.

POCĂÍ vb. 1. v. căi. 2. (BIS.) a se căi, (înv.) a se spăsi.

pocăí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pocăiésc, imperf. 3 sg. pocăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pocăiáscă

A SE POCĂ//Í mă ~iésc intranz. 1) rel. A-şi recunoaşte păcatele făcute, cerând iertare de la providenţă. 2) A avea remuşcări; a regreta. 3) A deveni adept al anumitor secte religioase creştine. /<sl. pokajati sen

pocăí, pócăi, vb. IV (înv.) a ciocăni.