POD, poduri, s.n. I. 1. Construcţie de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susţinând o cale de comunicaţie terestră (şosea sau cale ferată) şi asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ♢ Pod de gheaţă = strat continuu de gheaţă care acoperă în întregime suprafaţa unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porţiune a tavanului unei peşteri rămasă suspendată în urma prăbuşirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ♢ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streaşină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini şi pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un şir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloţi. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) şi care serveşte ca loc de lucru, ca element de protecţie etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare şi de transportare a greutăţilor. ♢ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în staţiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă alcătuită dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare înălţime deasupra solului şi care se foloseşte în ateliere, în hale de montaj, în turnătorii etc. pentru ridicarea unor sarcini şi deplasarea lor pe direcţie orizontală. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulaţiei vagonetelor între rampele puţurilor de mină şi colivia de extracţie. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranţă = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puţ de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reţine o rocă desprinsă din pereţi. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm: p. ext. stradă, uliţă pavată cu scânduri. Podul Mogoşoaiei. 5. (În practicile religiei creştine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă şi lungă care se aşterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spaţiul dintre acoperiş şi planşeul superior al unei clădiri. ♢ Loc. adv. Din pod în pivniţă = în întregime, complet. ♢ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu paşi nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a palmei, de la încheietura cu antebraţul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ.

POD s. v. rock

POD s. 1. (CONSTR.) (înv.) punte. (~ peste o apă.) 2. pod mişcător v. bac; pod plutitor v. bac; pod umblător v. bac. 3. (CONSTR.) (înv. şi reg.) podi-şor, (reg.) podei, podeţ. (~ al casei.) 4. (TEHN.) (reg.) scaun, scăuniş, (Mold.) pomostină. (~ la osia carului.)

POD s. v. caldarâm, cat, călcâi, chingă, covertă, duşumea, etaj, nivel, pardoseală, pavaj, plafon, plaz, plută, podea, punte, scândură, scobar, stradă, talpă, tavan.

pod s. n., pl. póduri

POD ~uri n. 1) Construcţie (de lemn, de metal etc.) care asigură continuitatea unei căi de comunicaţie peste un obstacol natural (râu, râpă) sau artificial (canal, cale ferată etc.). ♢ ~ umblător (sau plutitor) platformă plutitoare pentru trecerea peste un curs de apă; bac; brudină. ~ de vase (sau de pontoane) pod improvizat care are platforma montată pe ambarcaţii ancorate. ~ul palmei v. PALMĂ. A face ~ cu palma mâinii a pune streaşină la ochi pentru a vedea mai bine. 2) pop. Suprafaţă orizontală care formează partea superioară a unei încăperi; bagdadie; tavan; plafon. ♢ A sări până în ~ de bucurie a simţi o mare bucurie. 3) Spaţiu închis cuprins între tavan şi acoperişul unei case. ♢ Gura ~ului uşa podului. A cădea din ~ a fi buimăcit, dezorientat. 4) Parte a unei macarale pe care se deplasează aparatul de ridicare şi de transportare a greutăţilor. 5) înv. Pavaj din scânduri groase (de stejar) cu care se acoperă străzile. 6) înv. Stradă acoperită cu un astfel de pavaj. 7) înv. Punte a unei nave. 8) reg. bis. Bucată de pânză (broboadă, şervet etc.) cu un colac şi o lumânare pe ea, care se aşterne în anumite locuri (de fiecare dată alta) în drumul cortegiului mortuar, fiind dată apoi cuiva pomană. /<sl. podu

POD- v. podo-.

pod s.m. (reg.) peşte denumit şi „scobar“.